-> Change language

Newslatter

Pe acest site ...



Apiterapia foloseşte, încă din zorii istoriei, produsele stupului, în tratarea anumitor afecţiuni. Beneficiile tratamentelor bazate pe materiile colectate şi preparate de către albine, au trecut din medicina empirică în cea ştiinţifică, care a confirmat valoarea de necontestat al produselor stupului în tratarea unor afecţiuni. Astăzi se pune din ce în ce mai multă bază pe profilaxia (prevenirea) bolilor cu ajutorul produselor apicole, această tendinţă luând numele de apiprofilaxie.

Mierea de mana

Share

Plantele posedă glande nectarifere atât interiorul florilor, cât şi pe alte organe vegetale (frunze, ramuri, peţiol, scoarţă, etc.). Glandele care produc nectar la nivelul florii sunt situate de obicei la baza ovarului (vezi gineceul) sau a petalelor, numindu-se glande nectarifere interflorale, iar cele aflate altundeva decât în floare, se numesc glande nectarifere extraflorale.

 

Albinele prepară, pe lângă mierea interflorală (miere de flori), şi o miere extraflorală. Acesta din urmă nu o colectează în mod direct, albinele culegând nişte mici picături de nectar, care pot proveni din secreţia unor insecte mici din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi lachnidelor. Aceste insecte mici se hrănesc cu sucurile plantelor, ajutându-se de un stilet (prelungire ascuţită a aparatului bucal), cu care străpung ţesuturile vegetale. Ele reţin  în corpul lor, numai substanţele azotate eliminând, încă înainte de digestie, zaharurile, de care nu au trebuinţă, sub forma unor picături mici. Albinele colectează această  mană, aducând-o în stup.
Mierea de mană provine de la unele specii de plante, mai ales de arbori ca: bradul, molidul, pinul, zada, arţarul, stejarul, frasinul, etc..
Mierea de mană este mai închisă la culoare decât mierea florală, conţine mai multe săruri minerale şi are în compoziţie o substanţă puternic bactericidă, existentă şi în mierea de flori, însă în cantităţi mai mici, denumită inhibină. Mierea de mană, deoarece conţine cantităţi mari de fructoză şi de dextrine (oligoglucide rezultate din degradarea amidonului), cristalizează greu, cu excepţia mierii de zadă (larice) care se zahariseşte foarte repede, chiar înainte de a fi scoasă din stup.
În tabelul de mai jos, prezentăm, compoziţia mierii florale şi a celei de mană.

Share on facebook

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Din aceeasi categorie